Vlad Țepeș și Brașovul: povestea reală a lui Dracula

Ghidul face parte din excursiile de o zi din Brașov. Despre castel și romanul lui Bram Stoker citește Castelul Bran: program, preț bilet și istoria reală.

Cine a fost Vlad Țepeș

• Numele: tatăl lui, Vlad al II-lea, a fost numit Dracul după ce a intrat în Ordinul Dragonului, întemeiat de regele Sigismund al Ungariei ca să lupte cu otomanii. „Draculea” înseamnă „fiul lui Dracul”. Porecla Țepeș vine de la pedeapsa lui preferată.
• Datele: s-a născut în jurul anilor 1428–1431. A domnit în Țara Românească de trei ori: pe scurt în 1448, între 1456 și 1462 și din nou în 1476. A murit în luptă la cumpăna dintre 1476 și 1477.
• Între două puteri: Țara Românească stătea între Regatul Ungariei, din care făceau parte atunci Transilvania și Brașovul, și Imperiul Otoman. Vlad și-a petrecut o parte din tinerețe ca ostatic la otomani, iar tronul din 1456 l-a câștigat cu sprijin unguresc.

De ce conta Brașovul pentru el

Brașovul (Kronstadt pentru sașii lui) era principalul oraș comercial al Țării Bârsei. Negustorii lui treceau munții prin trecători, între care și cea păzită de Bran, și aveau privilegii comerciale în Țara Românească. Asta făcea din oraș cel mai important partener comercial al țării de la sud de munți.

Tot asta făcea din Brașov un refugiu pentru boierii pribegi și pretendenții la tronul muntean, și de aici au pornit necazurile. În februarie 1452, Iancu de Hunedoara le-a interzis brașovenilor să-l adăpostească pe Vlad. Până în iulie 1456 lucrurile se întorseseră: Iancu le scria brașovenilor că i-a dat lui Vlad apărarea graniței Transilvaniei.

Scrisorile către sfatul Brașovului

Relațiile lui Vlad cu Brașovul sunt neobișnuit de bine documentate, pentru că orașul i-a păstrat scrisorile, care au rămas în arhiva orașului. Istoricii datează după ele câteva momente-cheie:

• 10 septembrie 1456: prima lui scrisoare păstrată ca domn, către brașoveni. Promite să-i apere dacă otomanii atacă Transilvania și le cere ajutorul dacă otomanii ocupă Țara Românească. În aceeași scrisoare argumentează că un domn puternic face pace după cum vrea, pe când unul slab rămâne la mâna vecinilor mai tari.
• Mai 1458: le cere brașovenilor să-i trimită meșteșugari în Țara Românească.
• 26 iulie 1460: după doi ani de conflict, îi numește din nou pe brașoveni „frați și prieteni”.
• 7 octombrie 1476: pregătindu-se să-și recupereze tronul cu sprijin unguresc, stă la Brașov și le confirmă negustorilor privilegiile comerciale în Țara Românească.

Sfatul Brașovului se întrunea într-o încăpere pe locul actualei Case a Sfatului din Piața Sfatului: un document din 23 decembrie 1420 îngăduia construirea acolo a unei camere „pentru acordarea dreptății” și pentru ședințele Magistratului. Potrivit Muzeului Județean de Istorie, arhiva orașului a stat în Casa Sfatului până în 1923, când a fost mutată în Bastionul Fierarilor. Textele integrale sunt publicate în Corpus Draculianum, ediția științifică a documentelor despre Vlad.

Foto: Diana

Războaie comerciale și incursiuni, 1456–1460

Conflictul a avut două cauze care s-au alimentat una pe alta: orașele săsești îi adăposteau și îi sprijineau rivalii la tron, iar cele două părți se certau pe negoț.

• Pretendenții. Brașovul îl sprijinea pe Dan al III-lea, frate al domnului ucis de Vlad în 1456; Sibiul susținea alt pretendent. În 1457, Vlad a trecut munții și a prădat satele din jurul Brașovului și Sibiului. Cele mai vechi povești germane spun că a dus în Țara Românească oamenii unui sat săsesc și i-a tras în țeapă.
• O pace scurtă. Printr-o înțelegere negociată cu magnatul ungur Mihai Szilágyi, la care au participat și solii lui Vlad, Brașovul a acceptat să-l alunge pe Dan. Relațiile erau destul de bune în 1458 cât Vlad să ceară meșteri de la Brașov.
• Negoțul. Spre sfârșitul lui 1458 lucrurile s-au stricat din nou. O teorie spune că Vlad le-ar fi interzis negustorilor sași să intre în țară și i-ar fi obligat să-și vândă marfa în târguri la graniță, dar istoricul Kurt Treptow arată că asemenea măsuri nu sunt documentate, iar în 1476 Vlad susținea că a sprijinit mereu comerțul liber.
• O dispută concretă. E documentată în schimb o dispută concretă: brașovenii au confiscat oțelul cumpărat în oraș de un negustor muntean, fără să-i dea banii înapoi, iar Vlad s-a răzbunat pe negustorii sași.
• Acuzațiile. În 1459, pretendenții Basarab Laiotă și Dan al III-lea le scriau brașovenilor că Vlad i-a jefuit și i-a chinuit pe negustorii sași. Una dintre scrisori susține că a tras în țeapă 41 de negustori din Brașov și Țara Bârsei și că a ars sau a tras în țeapă 300 de băieți. Amândoi îi voiau tronul, așa că cifrele lor spun mai mult despre frică decât despre un număr real.
• Atacul. Dan al III-lea a intrat în Țara Românească și a fost înfrânt și executat de Vlad înainte de 22 aprilie 1460. Vlad a trecut apoi în sudul Transilvaniei, a ars suburbiile Brașovului și i-a tras în țeapă pe prizonieri. Sursele nu se pun de acord asupra anului: cronologia Castelului Bran și National Geographic plasează atacul în 1459.
• Pacea. Până pe 26 iulie 1460 cele două părți se împăcaseră, iar Vlad îi numea din nou pe brașoveni prieteni.

Cum l-au făcut pamfletele monstru

Imaginea lui Vlad ca sadic vine mai ales din poveștile germane care au circulat de la începutul anilor 1460. Prima lor versiune a fost scrisă, probabil, de un învățat din Brașov și reflectă punctul de vedere al sașilor din Brașov și Sibiu, care suferiseră cel mai mult de pe urma incursiunilor. Poveștile de groază care l-au făcut celebru în Europa au fost astfel scrise, în bună parte, din tabăra sașilor.

Ele enumeră, cu date, satele și bisericile săsești distruse, ceea ce sugerează un martor ocular, dar adaugă și atrocități pe care istoricii le tratează cu prudență.

Trei lucruri au transformat aceste povești într-o senzație europeană:

• Politica. În 1462, regele Matia Corvin l-a arestat pe Vlad și a justificat arestarea cu niște scrisori, chipurile ale lui Vlad către sultan, pe care cei mai mulți istorici le consideră falsuri. Istoricul Radu Florescu a legat falsul de un preot sas din Brașov. Poveștile de groază despre Vlad îi foloseau regelui.
• Spectacolul. Poetul Michael Beheim a scris un lung poem despre cruzimile lui Vlad și l-a recitat la curtea împăratului Frederic al III-lea, la Wiener Neustadt, în iarna lui 1463.
• Tiparul. Tipărite ca broșuri cu gravuri în lemn pe copertă, de pildă la Nürnberg în 1488 și 1499 și la Strasbourg în 1500, poveștile au ajuns printre primele bestselleruri din spațiul german. Celebra imagine a lui Vlad care mănâncă printre trupurile trase în țeapă vine din aceste ediții.

Bilanțurile din pamflete ajung la zeci de mii de morți, mai mult decât populația majorității orașelor din epocă. Versiunile rusești ale poveștilor dau, în schimb, o imagine amestecată, a unui domn crud, dar care ținea ordinea, iar mulți istorici români din secolul al XIX-lea au preluat o viziune asemănătoare. Patru secole mai târziu, Bram Stoker i-a împrumutat vampirului său numele „Dracula” și cam atât.

Ce locuri din Brașov și din jur țin cu adevărat de el

Legături documentate

• Casa Sfatului, Piața Sfatului. Sfatul care îi primea scrisorile se întrunea pe acest loc. Astăzi aici e Muzeul Județean de Istorie; vezi ghidul muzeelor din Brașov și ghidul despre clădirile emblematice ale Brașovului.
• Bastionul Fierarilor. Arhiva orașului, cu scrisorile lui, e păstrată aici din 1923. E arhivă, nu muzeu.
• Suburbiile și satele Țării Bârsei. Acestea sunt locurile lovite de incursiuni. Azi nimic nu le marchează. Suburbiile erau în afara zidurilor, de aceea erau expuse; o mare parte din zidul și cele mai multe dintre bastioanele pe care le vezi acum au fost construite sau refăcute după vremea lui. Ghidul ce să vizitezi în Brașov prezintă zidurile și bastioanele.
• Trecătoarea Branului. Oastea lui a folosit drumul peste trecătoare ca să ajungă la Brașov, potrivit cronologiei Castelului Bran. Vama de la poalele castelului încasa taxele pe acest drum.

Fără dovezi

• Castelul Bran. Niciun document nu arată că l-ar fi locuit, stăpânit sau cucerit; castelul însuși spune că nu se știe dacă l-a cucerit vreodată. Povestea că ar fi fost închis acolo în 1462 vine dintr-o carte din 2002, nu dintr-un document al epocii. Toată povestea, cu partea de adevăr și de ficțiune, e în secțiunea despre Dracula din ghidul Castelului Bran.
• Tâmpa. Ghizii locali arată adesea spre Tâmpa, dealul de deasupra centrului vechi, ca loc al trasului în țeapă descris în pamflete. Niciun document al vremii nu numește locul, așa că ia-o drept tradiție.

Întrebări frecvente

A fost Vlad Țepeș la Brașov?

Da. Oastea lui a prădat satele din jurul Brașovului în 1457 și i-a ars suburbiile în 1459 sau 1460. În octombrie 1476 a stat la Brașov și le-a confirmat negustorilor privilegiile comerciale.

De ce a atacat Vlad Țepeș Brașovul?

Pentru că Brașovul îi adăpostea și îi sprijinea rivalii la tronul Țării Românești, mai ales pe Dan al III-lea, și pentru că cele două părți se certau pe negoț și pe mărfurile negustorilor.

Unde sunt păstrate scrisorile lui Vlad Țepeș către Brașov?

În arhiva orașului, care a stat în Casa Sfatului până în 1923 și apoi a fost mutată în Bastionul Fierarilor. Textele sunt publicate în Corpus Draculianum.

A fost Vlad Țepeș la Castelul Bran?

Nu există nicio dovadă că ar fi locuit acolo sau că ar fi stăpânit castelul. Oastea lui a folosit însă trecătoarea Branului, dintre Țara Românească și Transilvania.

Contele Dracula e inspirat din Vlad Țepeș?

Doar vag. Stoker a luat numele „Dracula” și câteva frânturi din istoria munteană; vampirul e invenția lui. Ghidul Castelului Bran explică ce știa Stoker.

Surse

• Muzeul Județean de Istorie Brașov: istoria Casei Sfatului (camera sfatului din 1420, mutarea arhivei în 1923)
• Castelul Bran: cronologie istorică și Contele Dracula
• National Geographic: Vlad the Impaler’s thirst for blood was one inspiration behind Count Dracula

Lecturi suplimentare, din care provin cele mai multe date de mai sus:

• Kurt W. Treptow, Vlad III Dracula: The Life and Times of the Historical Dracula (Center for Romanian Studies, 2000)
• Radu R. Florescu și Raymond T. McNally, Dracula, Prince of Many Faces (Little, Brown, 1989)
• Thomas M. Bohn, Adrian Gheorghe și Albert Weber (ed.), Corpus Draculianum, vol. 1: Briefe und Urkunden (Harrassowitz, 2017–2018)